Relația dintre Știința Naturală și Religie poate fi considerată una colaborativă, începând din antichitate și până în Renaștere. Aceasta nu înseamnă, desigur, că nu au existat cazuri în care religia a fost pusă sub semnul întrebării în numele științei în această perioadă lungă. Cu toate acestea, acestea au fost izolate și sporadice.
După Renaștere, și mai ales în timpul Iluminismului, punerea sub semnul întrebării a religiei se intensifică în numele autonomiei rațiunii umane. Apoi, această tendință atee se intensifică și mai mult, atingând apogeul în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, datorită dezvoltării rapide a științelor fizice în acea perioadă.
Cu toate acestea, secolul al XX-lea aduce o întoarcere către spiritualitate și căutarea lui Dumnezeu. Această întoarcere este deosebit de impresionantă, fiind evidențiată de lucrările reprezentanților de frunte ai Științei Naturale moderne, precum Max Planck, Einstein, Werner Heisenberg, etc.
Cu toate acestea, această evoluție nu înseamnă că curentul antireligios a dispărut. Dimpotrivă, este prezent în mod dinamic. Recent, a fost întărit de așa-numiții "noi atei", care nu doar pun sub semnul întrebării religia, ci o combat și obsesiv, considerând-o dăunătoare umanității.
Aceste observații ne-au determinat să scriem acest studiu în speranța că va ajuta cititorul să abordeze subiectul relației dintre știința naturală și religie într-un mod mai bun.