Lucrarea lui Tacitus, Istoriile, începe în anul 69 d.Hr. și acoperă ultimele zile ale lui Galba și următorii douăzeci și opt de ani, în timpul cărora Otho, Vitellius, Vespasian, Titus și Domitian au urcat pe tron. Doar patru cărți și o parte din a cincea au fost păstrate, dar oferă o imagine cuprinzătoare a războiului civil și descrieri remarcabile ale conspiratorilor ambițioși și a conducătorilor incompetenți, printre care Vespasian se evidențiază ca o excepție strălucitoare.
Monografia Viața lui Julius Agricola a fost publicată în anul 98 d.Hr. și povestește viața socruului lui Tacitus. Marea majoritate a acesteia se referă la perioada cea mai glorioasă a carierei lui Agricola, când a fost numit guvernator al Britaniei. În esență, lucrarea este o laudă adusă unui distins decedat și o apologie pentru un guvernator provincial care a servit cu integritate sub o tiranie detestabilă.
Monografia Despre originea și țara germanilor, cunoscută mai bine sub numele de Germania, a fost probabil scrisă și ea în anul 98 d.Hr. și se referă la diferite triburi care locuiau în nordul râurilor Rin și Dunăre. În tema sa principală, care este descrierea stilului de viață și a obiceiurilor germanilor, sunt împletite și unele aspecte secundare, care, totuși, par să fi preocupat profund pe istoric, cum ar fi comparația dintre poporul germanic sălbatic, dar moral pur, și Roma coruptă, precum și amintirea amenințării constante pe care popoarele de la frontierele nordice o reprezentau pentru imperiu.
Dialogul despre oratori a fost probabil scris în jurul anului 100 d.Hr. A fost considerat rămas-bunul autorului față de arta vorbirii publice și o apologie pentru abandonarea acesteia în favoarea istoriei. Tacitus, în timp ce discută despre declinul artei retoricii în Roma, argumentează într-un mod fără egal și dezvăluie o rară perspectivă istorică, în special în prezentarea diferitelor factori care influențează subiectul său, cum ar fi teoria predării, preferințele literare și inevitabilele schimbări politice.