Penultimul roman al lui Dostoievski, nedrept ignorat, este mărturisirea iluminată a unui adolescent singuratic. Adolescentul a fost scris în 1875 și se potrivește perfect între Demonii și Frații Karamazov. A fost publicat în același an cu Anna Karenina a lui Tolstoi.

Naratorul și protagonistul, Arkadi Dolgoruki, este un tânăr naiv, ambițios și încăpățânat. Fiul nelegitim al unui proprietar de pământ căzut și al unui țăran, care l-a tratat rău la școală, se izolează într-o singurătate megalomanică și se aruncă în reflecții haotice, în care spectrul bogăției, obsesia aristocrației și delirul mistic se împletesc. Arde de dorința de a dezvălui greșelile tatălui său, pe care îl cunoaște abia, dar și de a câștiga iubirea lui. Călătorește la Sankt Petersburg pentru a-și întâlni "familia simptomatică", care i-a umplut visele. Cu o dorință nedefinită de comunicare și contact, înarmat cu o scrisoare misterioasă care crede că îi conferă putere asupra celorlalți, se confruntă cu toți și cu totul, dar fără rezultatele la care a visat. Și toate acestea în contextul intrigilor amoroase ale societății din Petersburg.

Romanul conține referințe la motive revoluționare, baricadele din Paris din 1848, Comuna din Paris, spectrul familiei Rothschild și a bogăției excesive, gânditorii Rousseau, Fourier, Herzen, Bakunin și Proudhon, scriitorii ruși cu care Dostoievski conversează - Pușkin, Gogol, Turgenev, Tolstoi - dar și Balzac.

Acest roman de caracter măreț, plin de exuberanță și pasiune, combină tragicul cu comicul. Captură abundanța și dezamăgirile adolescenței, prosperitatea și nenorocirile sale, instabilitatea și explozivitatea sa.