CALEA ADEVĂRATĂ A FIINȚEI

Vom scrie câteva rânduri despre cartea domnului Rini cu titlul de mai sus ca focus principal. În general, este caracterizată formal printr-un discurs eseuistic și tematic printr-o compoziție experiențială a existenței, așa cum autorul însuși a experimentat-o teoretic prin texte ale marilor filosofi în istoricitatea lor și practic prin vibrațiile propriei sale experiențe umane. Așteptările autorului sunt răspândite în fiecare capitol al cărții, ca o lumină care cade pe o suprafață nu foarte netedă, și sunt adunate în semnificații care încearcă să surprindă caracterul complex al realității comune. Mai specific, autorul se întreabă în primul rând unde se află calea ființei în timpul zilei întunecate a existenței. El vede această întuneric confruntându-se în viața de zi cu zi care îl înconjoară cu o lumină artificială, care poate deveni adevărată, lumină originală atunci când o persoană învață să gândească. Când începe cineva să învețe să gândească? De la momentul în care mintea atinge înălțimi atât de mari încât în spatele "războiului" fenomenelor descoperă nucleul seren al Ființei.

Cum înțelege autorul ființa? Probabil o presupune ca fiind ceva divin sau intelectual, prin virtutea căruia o persoană, pe măsură ce o descoperă, se simte mai aproape de sursa cu apă pură și lasă în urmă "resturile" vieții cotidiene dicotomice. Desigur, ar putea defini explicit conceptul de ființă și apoi prezenta desfășurările sale cele mai caracteristice, pentru a evidenția mai bine "intersecția" existenței umane cu așteptarea de "înviere". În orice caz, se pare că autorul se deplasează pe linia căutării ființei prin experiența non-ființei: "Apropoșul 'adevăratei ființe', a ființei către căutarea 'adevăratei ființe', este inversat, pornind de la experiența directă a 'non-ființei' cu sensul de 'non-viață', 'non-existență' ca 'ființă'" (p. 28).

Conceptul de "non-ființă" este unul dintre cele mai dificile și constant cercetate în istoria filosofiei. Utilizarea sa și o interpretare corespunzătoare nu pot fi niciodată definitive. În această carte, autorul identifică "non-ființa" în "decadența" sau decăderea, am putea spune, a ființei, în cadrul genezei și decăderii ființelor. Într-un sens indirect, el vede un "ciclu" între ființă și non-ființă, o rătăcire a ființei, dictată de forța sa motrice, mintea. Întrebarea care apare aici este următoarea: mintea și ființa sunt două lucruri diferite sau o mișcare unificată? Ceea ce este vizibil în lucrarea discutată este că autorul folosește diverse construcții ale minții, cum ar fi "mintea haotică", "mintea artificială" sau "imaginația minții", "spiritul minții", "sufletul minții".

O altă întrebare care se ridică în legătură cu cele de mai sus este cum este definit sufletul. Autorul vorbește despre "spiritul sufletului", formulând o serie de proprii observații sau definiții, fiecare dintre ele necesitând o analiză specială. Există și un triptic de concepte: "mintea-spiritul-sufletul", cărora le atribuie o dinamică sau mobilitate și caută o anumită interacțiune între ele. Trebuie menționat că aceste concepte au fost utilizate sinonim sau chiar interschimbabil, precum și paralel sau subordonat în lunga istorie a filosofiei. Continuând să monitorizeze sau să citească cursul devenirii sale în ne-ființă, nu se preocupă de noțiunea de subiect și persoană pe baza unui rol emoțional primar și vorbește despre "Rațiunea inimii" sau "Rațiunea inimii". Aceste ultime fraze sau expresii sunt create de autor, fără a răspunde vreunui text clasic de filozofie, în scopul de a prioritiza sau de a acorda primul rol emoției. Acest lucru este evidențiat și de limbajul folosit de autor în întreaga sa lucrare.

Această lucrare scrisă reprezintă o încercare filosofică de a înțelege ființa și adevărata sa cale către atingerea adevărului, oferind o modalitate interesantă de percepere a lucrurilor. Teoriile filosofice de la vremurile antice până în era modernă devin purtătoare, formări și reprezentări ale călătoriei ființei către scopul său, cucerirea adevărului substanțial, cu rațiunea ca instrument semnificativ al gândirii. Potrivit autorului, acest adevăr substanțial nu este altceva decât interioritatea absolută a experienței. Într-o eră în care numeroase distracții împiedică indivizii să-și proceseze experiențele, abordarea filosofică a autorului îi conduce sistematic pe cititori să reflecte asupra propriilor practici și să ajungă la o perspectivă diferită asupra lumii lor. Este o lectură plăcută care, cu limbajul său imaginar, întrebările și analizele interpretative referitoare la era modernă, păstrează interesul cititorului și devine accesibilă și familiară pentru toată lumea.

RECENZIA CĂRȚII "ADEVĂRATA CALE A FIINȚEI" DE DIMITRIOS K. RINIS

Existența și adevărul ca scop, asta căutăm. Și autorul, cu respect și conștientizare a istoriei filosofiei de-a lungul secolelor, de la literatura greacă antică până în prezent, caută adevărata cale a ființei și evidențiază drumul, oferind propria sa justificare filosofică. O călătorie interioară, o descoperire a adevărului. Cu tot respectul cuvenit, dacă aș compara cartea cu o scenă teatrală și proză, aici protagonistul nu este necunoscutul și incomprehensibilul, ci ființa umană și căutarea sa pentru descoperirea propriei "adevăruri"

O lucrare filosofică care combină teorii filosofice de la pre-socratici până la filosofi contemporani, având ca scop evidențierea adevăratei surse a "Ființei" umane. În ceea ce privește limbajul și stilul, este cu adevărat "poezie"!