Continuând explorarea în adâncurile minții umane, tatăl psihanalizei examinează în acest eseu scurt, dar extrem de influent, sentimentul de stranietate, care "fără îndoială aparține domeniului înfricoșător, ceea ce provoacă anxietate și frică", dar în același timp nu este neapărat necunoscut sau complet nou pentru noi.
Bazându-se pe o bogăție de exemple din literatură și realitate (de la Herodot la E.T.A. Hoffmann, autorul Spărgătorului de Nuci, și de la amintiri minore din copilărie la amintirea bruscă a modurilor de gândire învechite cultural), Freud găsește încă o dată o modalitate de a ne ghida prin colțurile ascunse ale minții noastre pe care adesea ne luptăm să le recunoaștem.