Am crezut întotdeauna în autonomia fotografiilor și în felul în care o imagine, pe care am capturat-o la un moment dat cu corpurile noastre, cunoaște nenumărate învieri.
Peste tot în jurul nostru și în interiorul nostru, există lumină.
Haidem să-l urmăm pe Michalis Levendis într-o călătorie către înainte și acum, către cel viu și cel absent, către cel muritor și cel nemuritor. Haidem să urmăm calea marcată de euzonas de pe copertă, întreaga sa viață ca soldat al ambroziei nemuritoare. Și după moarte, el este mai prezent ca niciodată. Albastrul Parnasului reflectă cerul și marea împreună, într-o carte care învie.
---
Albastrul Parnasului m-a mișcat și m-a fascinat de la prima dată când l-am citit. Albastrul Parnasului sunt ochi, este o privire, cea mai pură privire a unui Bătrân care a trăit și a murit plin de zile în mănăstirea Dadi. A lui Ambrosios Lazaris din Lefkada. La început, îți imaginezi că, cu un astfel de titlu, va vorbi despre cer și culoarea sa, care acoperă muntele verde magnific ca un atlas, dar în cele din urmă nu este boltă cerească, ci boltă a unei priviri inocente.
Cu o astfel de privire, autorul se uită la ceea ce ne povestește în micile sale texte din carte. El le începe în culoare, uneori murdare, uneori sângeroase, cu siguranță chinuite, chinuite într-un mod uman, și le face albastre. Le conduce spre albastru, pe care l-a iubit și în care a crezut."