Cele două narative metrice cele mai faimoase din "epoca de aur" a literaturii latine sunt Eneida lui Virgiliu (70-19 î.Hr.) și Metamorfozele lui Ovidiu (43 î.Hr.-17 d.Hr.). Din punct de vedere tehnic, ambele aparțin genului "epic", dar prima își propune să stabilească un monument pentru omul care are misiunea de a crea condițiile Romei viitoare, în timp ce a doua se oferă ca o enciclopedie mitologică metrică, în care, inevitabil, abundă nume, personaje și lucruri grecești. În prima, se aude mai presus de toate maestoso-ul unui mit național constitutiv, în timp ce în a doua, allegro și allegretto-ul zecilor de mituri domină, care, chiar dacă au o notă tragică, devin moftul unui narator jucăuș și al unui narcis. Subsemnatul a avut ocazia să se confrunte cu provocarea traducerii Eneidei după ce a servit anterior în traducerea Metamorfozelor.

Diferența este mare și nu poate fi descrisă adecvat dacă spunem că unul, un poet talentat cu fler retoric, te surprinde constant cu o prestidigitație verbală high-tech, în timp ce celălalt, Virgiliu din Eneida, cu un fler gânditor, caută cuvinte, iar cuvintele, uneori de una singură ca indicatoare care oscilează între afirmație și implicare, iar alteori cu combinații "familiare" și conexiuni bine calculate, îți arată căi și cărări "spre adâncuri" - o adâncime a senzațiilor și conceptelor care pare să fie rearanjată de fiecare dată când te întorci la text. De aceea, sentimentul de je ne sais quoi care rămâne mereu în afara traducerii este mai greu și mai tormentator atunci când te ocupi de Eneida. Cu acest sentiment, se livrează prezentul traducere, renunțând aici la considerații inutile de fidelitate sau libertate.